vineri, 26 decembrie 2014



Dumnezeu sa-i odihneasca pe «Martirii» cazuti in slujba poporului roman!



In aceste zile s-a implinit  Un Sfert de veac de la Victoria Revolutiei din Decembrie 1989. In ziua de 2 martie din acest an a fost comemorat cu prilejul impliniri a 25 de ani de la sacrificiul suprem al Martirului Liviu Babes – precursor al prabusirii Cortinei de Fier.Luna trecuta s-au implinit 27 de ani de la Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987. Trei moment unice, extraordinare si complementare din viata poporului roman, consemnate la loc de cinste in istoria recenta a Romaniei.  

               Noiembriştii în Revoluţia din decembrie 1989.

Protestatarii  din ‘87, care isi efectuau deportarea in diferite localitatii din tara , au fost considerati principalii suspecti a declansarii protestelor de la Timisoara. In baza ordinului nr.2600 din 1988 „novembristii” considerati de regimul comunist, “dusmanii oranduirii comuniste” au fost urmăririti si supravegheati 24/24 ore “ de catre organele de represiune ale P.C.R. pana in ziua de 22 dec.’89 ora 12.09 cand a fugitCeausescu.
O “delegatie” nationala constituita ad-hoc in 23.dec.’89, formata din Gheorghe Duduc deportat la Giurgiu, Mircea Sevaciuc - Radauti ,Gheorghe Zaharia –Vaslui , si Mosu’ Ioan Gavrila Ogoranu – Alba-Iulia, Simbolul Luptei Armate anticomuniste din Romania, s-au aflat sub gloante, in cel mai fierbinte loc al Revolutiei -Televiziunea Romana.

 Fragmente din Volumul „15 Noiembrie 1987 – Ziua Demnitatii” autor Mircea Sevaciuc.
„Revoluţia din decembrie vine ca un fapt firesc. Toţi ştim că, la fel ca în '87, undeva în ţară trebuie să sară o scânteie. Numai orbii, comuniştii fanatici, activiştii legaţi direct de Ceauşescu, ofiţerii asemănători cu generalii Mihalea, Nuţă şi Ceauşeştii, în persoană, pot crede că nu se va întâmpla ceva sau că mai au sorţi de izbândă. Nici situaţia internaţională nu mai este favorabilă comuniştilor. Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania de Est, chiar Bulgaria, îşi schimbă regimul sau măcar conducătorii. Lucrurile par uşoare fiindcă nu se ajunge la război civil. Dar Decembrie '89 a venit la timp. Fiindcă oricare dintre noi mai aveam şi opţiunea torţei, opţiunea disperării:  în 2 martie 1989, tot un braşovean, Liviu Babeş, îşi dă foc pe o pârtie de schi, lângă o pancartă pe care scrisese “Stop morder! Aus­ch­witz = Braşov”.
*
„Peste o lună, cu două-trei zile înainte de Timişoara, Florentina Sommerauer vine să-şi petreacă vacanţa la tatăl ei, pentru a-l îngriji. Întocmai ca în '87, acesta îi spune că lucrurile fierb, este o chestiune de zile. Florentina îşi vede tatăl mai slab cu aproape 20 de kilograme, şi cu părul albit complet, faţă de acum doi ani, iar asta este doar ceea ce se vede. Dar îl vede şi la fel de aprig, de nestăpânit. În zilele Timişoarei ascultă împreună „Europa Liberă" cu înregistrările represiunii.”„Ajuns la garsonieră, Werner Sommerauer este luat de fiica lui, Florentina din nou în oraş: „Hai s-o sunăm pe mama la Braşov, să-i spunem că ne întoarcem!" Pe drumul spre poştă, nenea Werner vede în curtea Securităţii oameni dansând o horă, apoi lângă porţile larg deschise, un aparat de radio dat la maxim, cu relatări din Bucureşti. Totul e deschis şi la Miliţie. Tulcenii se bucură, indiferent dacă sunt sau nu posesorii unei uniforme. Fraternizare pe toată linia.”          

„În 23 decembrie, trenul Tulcea-Bucureşti, aproape gol, se opreşte câteva ore la Medgidia. Se aud focuri de armă. „În ce trăgeau în mijlocul Dobrogei, habar  n-am!" La Cernavodă, la fel. Werner Sommerauer îi zice fiicei sale că asta e sigur o diversiune, datorită centralei nucleare. Radioul dă veşti din ce în ce mai alarmante. Se trage puternic şi la Braşov, din noaptea trecută. Cei doi Sommerauer nu sunt foarte liniştiţi. Cu chiu cu vai, trenul ajunge la Bucureşti, în 23 dec., seara.”...
*                                                                                                                                                                                „Radu Duduc este operat de apendicită, de urgenţă,  în 16 decembrie 1989. Pe 17 seara, la un radio mic al unui coleg de salon, ascultă ce se întâmplă la Timişoara.” „În 20 decembrie iese din spital. A doua zi se duce direct la Miliţie şi scrie o declaraţie cum că în urma operaţiei medicul i-a recomandat regim şi îngrijire, iar cum în cămin nu are condiţii... Face şi cererea tip de plecare acasă.. Radu ia trenul de 2400 pentru Braşov. În 22 decembrie dimineaţa este acasă, în braţele mamei. Aceasta se linişteşte când îl vede alături de ea. Îl roagă să nu facă nici-o prostie.” „Tatăl lui Anca şi al lui Radu, la 200 de kilometri depărtare, este anunţat de plecarea lui Ceauşescu de către însuşi şefa de personal a fabricii, care coboară în secţia unde lucrează Gheorghe Duduc şi-i spune: „Am scăpat!". Apoi îl sărută pe obraji.” „

„În 23 decembrie, la Giurgiu nu este nimic de făcut, iar ce arată televizorul că se întâmplă în capitală este îngrozitor,  Gheorghe Duduc porneşte către Bucureşti cu nişte colegi, într-o Dacie. Ajung la Televiziune, aici se trage cu intermitenţe, dar oamenii sunt în număr mare. Gheorghe Duduc şi ceilalţi veniţi cu el încearcă să se facă utili.” 
„Radu Duduc impreuna cu sora sa Anca, s-au aflat sub gloante in noaptea de 22/23 dec.’89, in scuarul din fata cladirii Consiliului Judetean  de pe frontispiciul caruia tatal lor Gheorghe Duduc, a dat jos tabloul lui Ceausescu in ziua de 15 noiembrie  ‘87.”

*
„Da, şi eu am plâns în 22 Decembrie 1989. Am simţit o eliberare interioară inegalabilă. Noi, deportaţii lui 15 Noiembrie, am plâns pentru că ne-a fost greu: torturile psihice şi fizice, încercarea degradării noastre ca fiinţe umane, minciunile care s-au vehiculat despre noi, chinurile familiilor noastre, deportarea, incertitudinile asupra vieţii zilei de mâine şi, mai ales, încercarea permanentă a ideii de a renunţa la rezistenţă, idee pe care a fost nevoie s-o combatem zilnic fiecare în mintea noastră... Am plâns şi ne-am purificat.” 

„Oamenii din jurul meu, în secţia de la ISSA Rădăuţi, mă întreabă, după ce primele momente de euforie trec: „Ce se va întâmpla acum, Mircea?" „După ce vom învinge ultimele rezistenţe ale securiştilor, după ce îi judecăm pe Ceauşescu şi ai lui, probabil va urma privatizarea. Comunismul e mort!", Sunt fericit, dar întrebarea colegilor mei mă pune pe gânduri. Acasă, Elena şi copiii îmi sar în braţe. Mai să mă podidească plânsul din nou, dar mă stăpânesc. Fetiţa, Cătălina, sare prin casă şi strigă: „Ne întoarcem la Braşov, ne întoarcem la Braşov!"  Laurenţiu o imită. Elena şi cu mine îi privim, îmbrăţişaţi. Râdem. Spre seară îi spun Elenei că nu pot rămâne în Rădăuţi. Aici nu e nimic de făcut. „Şi ce-ai de gând să faci?", mă întreabă soţia mea cu un licăr de teamă în ochi.  „Plec la Bucureşti - Vreau să apăr televiziunea, o să văd eu cum fac rost de o armă.”

„În trenul aproape gol, de la Suceava stau în compartiment cu un asistent medical care spune că merge şi el la Bucureşti fiindcă a văzut că e nevoie acolo de personal medical. Deasemenea în compartiment se mai află un corespondent Agerpress şi un student, Cristi din Iaşi. Vorbim tot drumul: ne povestim vieţile şi, aproape nu le vine să creadă că sunt din Braşov şi am fost deportat pentru 15 Noiembrie. Îmi pun întrebări avizi de răspunsurile mele. Asistentul  îmi spune că a crezut că ne-au împuşcat. Suntem de acord că regimul  comunist nu mai trebuie să rămână în România. Trenul face opriri dese, chiar în plin câmp, deşi ar fi un „accelerat".  Totuşi ajungem în cele din urmă la Bucureşti. Este 23 decembrie, orele 21.  În oraş nu circulă nimic. Pornesc pe jos spre Centru, mergând pe lângă ziduri, din când în când oprit şi legitimat de patrule înarmate.”

„Ajung la poarta Televiziunii, mă ofer să ajut la recuperarea unui om împuşcat. Văd oameni căzând, văd cum se trage cu mitraliera de pe un TAB.  Pe la 3 dimineaţa, un grup aduce ziarul “Armata Poporului”. Pe prima pagină scrie “Cetăţeni! La arme!” Îi cer unui maior de gărzi patriotice o armă, îi zic că nu vreau să mor ca un prost venit de la 500 de kilometri să apăr televiziunea.  Răspunsul lui m-a făcut să mă hotărăsc să mă întorc la Suceava!” „În Gara de Nord aştept un tren pentru nordul Moldovei. Prind chiar unul pentru Suceava, la orele 13. Seara lui 24 decembrie mă găseşte la Suceava.În tren îi dădusem unui pasager care a coborât în Focşani bani şi numărul meu de telefon să o sune pe Elena cu următorul mesaj: „Sunt sănătos, ia copiii şi vino la Suceava la tata!”. Ulterior am aflat că solidaritatea  acelui om a funcţionat. Mesajul mi-a fost transmis.” „De Crăciun, cuplul Ceauşescu este împuşcat. Nu atât faptul în sine, cât trunchierea şi montajul „artistic" al procesului mă face să-mi fie silă. Şi de ce de Crăciun?!” Ma mai intreb: De ce n-a ajuns Doina Cornea la Bucureşti? Eu cum am ajuns? Ciudat!”

P.S. Cea mai importanta zi a crestinatatii este ziua de 25 decembrie cand sarbatorim Craciunul - Nasterea Mantuitorului Nostru Iisus Hristos. Sunt increzator ca blestemul de acum 25 de ani asupra Romaniei a luat sfarsit!     Asa sa ne ajute Dumnezeu!

          Brasov 25 dec.2014           Fondatorul „Miscarea 15 Noiembrie” Mircea Sevaciuc

vineri, 19 decembrie 2014

Timisoara, 19 decembrie 1989

Ziua de 19 decembrie 1989 a fost una din cele mai ciudate si interesante din timpul Revolutiei de la timisoara. in principalele intersectii din oras fusesera desfasurate efective al armatei, insotite de tancuri sau tab-uri. militarii stateau cu ochii in pamant, sub privirile pline de repros ale timisorenilor. nimeni nu scotea un cuvant, insa simteam ca orasul fierbe si ca se pregateste ceva. informatiile continuau sa circule sub forma de zvonuri cu o viteza incredibila, indelung exersata in anii regimului comunist. cea mai fierbinte si revoltatoare stire plecase de la bolnavii din spitalul judetean. pe la 1:00 noaptea, acestia observasera miscare in dreptul intrarii la morga: cadavrele celor impuscati erau incarcate intr-un tir frigorific, care a plecat intr-o directie necunoscuta. confirmarea acestui zvon a venit de la medicii si asistentele care au povestit ca directorul spitalului a fost nevoit sa predea securitatii toate evidentele legate de mortii si ranitii din zilele precedente. inclusiv fisele de observatie pe care le vazusem cu ochii mei cu o zi inainte in spital.


Am inteles ca securitatea incearca sa stearga urmele masacrului a carui dimensiune nimeni nu o stia si era clar ca, daca nu se va intampla ceva major, regimul ceausescu va asterne plumbul tacerii peste cele intamplate. cel mai tare ne revolta criza de deontologie a celor de la europa libera, care incepusera sa relateze despre revolutia noastra, insa vorbeau doar de doi morti confirmati pana acum. nu stiu de unde s-a raspandit ideea ca muncitorii marilor intreprinderi trebuie sa intre in greva, dupa modelul sindicatelor din polonia. incurajator era ca initiativa a prins.

Pe la pranz, un prieten ne-a povestit ca muncitoarele de la “elba” au intrat in greva si ca totul a pornit de la o femeie si un copil, impuscati de un individ in uniforma garzilor patriotice pe podul dinspre piata iozefin. spre oroarea tuturor, copilul a fost aruncat peste balustrada in raul bega. in realitate, “copilul” se pare ca ar fi fost doar un bagaj pe care femeia il purta cu ea. imediat, a ajuns la intreprindere radu balan, prim secretarul comitetului judetean pcr timis, simpatizat de timisoreni pentru ca era banatean si fusese primar de treaba cu ani in urma. nu apucase sa arate ce poate ca prim secretar, fiind numit abia de o luna, in locul lui cornel pacoste (care si-a transformat numele in renume, fiind unul din cei mai detestati prim secretari pe care i-a avut judetul timis). afland ca ceausescu i-a luat comanda judetului si l-a trimis la timisoara pe ion coman, de la comitetul central al pcr, femeile nu au vrut sa-l asculte si l-au luat ostatec pe balan. cu mare greutate, l-au eliberat dupa cateva ore, convinse de elocinta generalului stefan gusa, trimis de coman sa rezolve situatia. cei doi au plecat in aplauzele muncitoarelor de la “elba”, care au scandat “armata e cu noi !


Fara sa cunoasca sentimentele timisorenilor, coman l-a trimis pe cornel pacoste si pe ilie matei, un alt fost prim secretar urat de oameni sa-i potoleasca pe muncitorii de la u.m.t., cea mai mare intreprindere din oras. au scapat cu greu sa nu fie linsati si incercarile lor mai mult au pus paie pe focul revoltei. la fel a patit si petru mot, trimis sa-i calmeze pe muncitorii de la intreprinderea “6 martie“. am inceput sa aflam tot mai multe zvonuri ca muncitorii se organizeaza si pregatesc sa iasa a doua zi in strada, intr-o actiune coordonata, dinspre toate colturile orasului.


Pe de alta parte, moralul militarilor aflati in strada era tot mai scazut. consemnati in cazarmi inca din seara de 17 decembrie, cand primisera alarma de lupta “radu cel frumos“, acestia au realizat ca informatiile livrate de ofiterii care au transmis-o, despre un atac diversionist dinspre ungaria sunt fabulatiile regimului comunist, pentru a reprima revolta oamenilor. stiau ca sangele mortilor si ranitilor din ultimele zile vor pata pentru totdeauna onoarea armatei romane si intuiau ca ceausescu pregateste o interventie si mai brutala impotriva timisorenilor. pentru intarirea fortelor din oras, seara au aterizat la timisoara 300 de parasutisti de la caracal. imediat s-a aflat si aceasta veste, de la oamenii care lucrau la aeroport.

Seara, nivelul optimismului a inceput sa creasca din nou. tot mai multa lume din orasele romaniei aflasera ce se intampla la noi si ne transmiteau mesaje de solidaritate si promisiuni ca vor iesi, la randul lor, in strada. un prieten ne-a sunat din oradea si ne-a povestit ca studentii din trenul de iasi au scris pe vagoane “libertate” si “timisoara“.
apoi, am aflat ca studentii din bucuresti au agatat pere in plopii din fata caminelor, pentru a materializa vorbele lui ceausescu, care anuntase la congres ca perestroika va ajunge in romania “cand va face plopul pere si rachita – micsunele”. dar cel mai mult ne-a incurajat editia speciala a emisiunii “actualitatea romaneasca” de la europa libera, in care se vorbea foarte clar despre masacrul de la timisoara, de aceasta data exagerandu-i proportiile. mai multe guverne straine au protestat si americanii si-au trimis doi diplomati ai ambasadei la timisoara, sa vada care este adevarul. am adormit cu greu, aproape in zori, macinat de ganduri si de nerabdare. in noaptea aceea nu am mai auzit focuri de arma. nu stiu de ce, dar toti simteam ca a doua zi va iesi in strada intregul oras.
Sursa:
                                                                             Sevaciclon

18 decembrie 1989. Timişoara - oraş sub stare de asediu

În dimineaţa zilei de 18 decembrie 1989, Timişoara arăta precum un oraş sub stare de asediu. Urmele luptelor şi ale măcelului de peste noapte erau vizibile mai peste tot. În centrul oraşului, pavajul era acoperit de cenuşă şi cioburi de sticlă, iar urme de sânge marcau locurile unde oamenii au căzut sub gloanţele forţelor de represiune.
Muncitorilor ajunşi la lucru, în marile întreprinderi din oraş, li se spune că armata a intervenit pentru a-i împrăştia pe huliganii care au devastat oraşul. Porţile fabricilor sunt păzite, iar oameni ameninţaţi, pentru a le induce o stare de frică. Este instaurată legea marţială prin care se interzice circulaţia în grupuri mai mari de două persoane.
Odată aprinsă însă, flacăra revoluţiei nu mai poate fi stinsă. Pe treptele Catedralei Mitropolitane, un grup de tineri cântă "Deşteaptă-te române!", scandează" Libertate" şi flutură un steag tricolor cu stema decupată.

Trecătorii încep să li se alăture dar, în scurt timp, transportoare blindate se îndreaptă spre catedrală, iar soldaţii formează un cordon, gata să tragă. Se aruncă grenade lacrimogene, se trag focuri de avertisment, după care, dintr-un TAB care trece în viteză prin faţa catedralei se deschide focul în plin. Cei de pe treptele catedralei cad seceraţi de gloanţe, morţi sau răniţi.

În noaptea de 18 spre 19 decembrie, 43 de cadavre ale celor împuşcaţi mortal în timpul represiunii din zilele precedente sunt sustrase de la morga Spitalului Judeţean, duse la Bucureşti şi arse la crematoriul Cenuşa, în încercarea autorităţilor de a ascunde adevărul.


 Sursa: REALITATEA.NET
                                                          

marți, 16 decembrie 2014

Drept la replica: Sa-ti fie Rusine Derbedeule![2]




     Am fost avertizat ca persoane specializate de la Antena 3 ma vor “linsa mediatic” datorita acestui articol! Le-am  spus ca eu mi-am riscat viata de doua ori in’87 si in’89,  pentru ca unii sa aiba libertatea de expresie de a ma injura. Nu-i bai! Nu traiesc ei, cat pot suferi eu!                                                   
# Scotianul  care l-a văzut pe Babeș dându-și foc pe pârtie vine la Brasov                  26.02.2014 NewsBv.ro Sebastian Dan http://newsbv.ro/2014/02/26/scotianul-care-l-a-vazut-pe-babes-dandu-si-foc-pe-partie-vine-la-brasov/      
# Turistul scoţian care a încercat să-l salveze pe Liviu Babeş s-a întors după 25 de ani în România. Babeş şi-a dat foc pe pârtie în 1989 în semn de protest faţă de regimul comunist – FOTO     Vineri 28 feb.2014 –Mediafax Andreea Unturica- Mihaela Gradinaru
 # Soţia eroului braşovean Liviu Babeş s-a întâlnit cu scoţianul care a încercat să-l salveze -  http://stiri.tvr.ro/sotia-eroului-brasovean-liviu-babes-s-a-intalnit-cu-scotianul-care-a-incercat-sa-l-salveze_41080_video.html#view
# Turistul scoţian care a încercat să-l salveze pe Liviu Babeş s-a întors după 25 de ani în România http://www.diacaf.com/stiri/actualitate/turistul-scotian-care-a-incercat-sa-l-salveze-pe_4284958.html       
# Scotianul care a încercat să-l salveze pe LIVIU BABEŞ, înapoi în România după 25 de ani http://www.realitatea.net/scotianul-care-a-incercat-sa-l-salveze-pe-liviu-babes-inapoi-in-romania-dupa-25-de-ani_1389798.html#ixzz3LsyRlX4t   Follow us: @realitatea on Twitter                                                                                                                
# Lectie de patriotism. Scotianul care a asistat la sacrificiul lui Liviu Babes, in martie ’89, s-a intors in Romania    http://stirileprotv.ro/stiri/social/lectie-de-patriotism-scotianul-care-a-asistat-la-sacrificiul-lui-liviu-babes-in-martie-89-s-a-intors-in-romania.html  
# Turistul scoţian care a încercat să-l salveze pe Liviu Babeş  s-a întors după 25 de ani în România   1 mart.2014 NewsBv.ro Sebastian Dan http://newsbv.ro/2014/03/01/turistul-scotian-care-incercat-salveze-liviu-babes-intors-dupa-25-romania/    

P.S. Solutia ideala pentru Adrian Ursu; Sa dea o dezmintire, sa returneze Diploma – A.P.T.R Juriului, si sa-si ceara scuze publice pentru ca a gresit!

Brasov - 17.dec.2014                       

                           Fondatorul “Miscarea 15 Noiembrie” Mircea Sevaciuc