Dumnezeu sa-i odihneasca pe «Martirii» cazuti in slujba
poporului roman!
In aceste zile s-a implinit Un Sfert de veac de la Victoria Revolutiei din Decembrie 1989. In ziua de 2 martie din acest an a fost comemorat cu prilejul impliniri a 25 de ani de la sacrificiul suprem al Martirului Liviu Babes – precursor al prabusirii Cortinei de Fier.Luna trecuta s-au implinit 27 de ani de la Revolta brasovenilor impotriva comunismului din 15 noiembrie 1987. Trei moment unice, extraordinare si complementare din viata poporului roman, consemnate la loc de cinste in istoria recenta a Romaniei.
Noiembriştii în Revoluţia din
decembrie 1989.
Protestatarii din ‘87, care
isi efectuau deportarea in diferite localitatii din tara , au fost considerati
principalii suspecti a declansarii protestelor de la Timisoara. In baza
ordinului nr.2600 din 1988 „novembristii” considerati de regimul comunist, “dusmanii
oranduirii comuniste” au fost urmăririti si supravegheati 24/24 ore “ de catre organele
de represiune ale P.C.R. pana in ziua de 22 dec.’89 ora 12.09 cand a
fugitCeausescu.
O “delegatie” nationala constituita ad-hoc in 23.dec.’89,
formata din Gheorghe Duduc deportat la Giurgiu, Mircea Sevaciuc - Radauti
,Gheorghe Zaharia –Vaslui , si Mosu’ Ioan Gavrila Ogoranu – Alba-Iulia,
Simbolul Luptei Armate anticomuniste din Romania, s-au aflat sub gloante, in
cel mai fierbinte loc al Revolutiei -Televiziunea Romana.
Fragmente din Volumul
„15 Noiembrie 1987 – Ziua Demnitatii” autor Mircea Sevaciuc.
„Revoluţia din decembrie vine ca un fapt
firesc. Toţi ştim că, la fel ca în '87, undeva în ţară trebuie să sară o
scânteie. Numai orbii, comuniştii fanatici, activiştii legaţi direct de
Ceauşescu, ofiţerii asemănători cu generalii Mihalea, Nuţă şi Ceauşeştii, în
persoană, pot crede că nu se va întâmpla ceva sau că mai au sorţi de izbândă.
Nici situaţia internaţională nu mai este favorabilă comuniştilor. Polonia,
Ungaria, Cehoslovacia, Germania de Est, chiar Bulgaria, îşi schimbă regimul sau
măcar conducătorii. Lucrurile par uşoare fiindcă nu se ajunge la război civil.
Dar Decembrie '89 a venit la timp. Fiindcă oricare dintre noi mai aveam şi
opţiunea torţei, opţiunea disperării: în
2 martie 1989, tot un braşovean, Liviu Babeş, îşi dă foc pe o pârtie de schi,
lângă o pancartă pe care scrisese “Stop morder! Auschwitz = Braşov”.
*
„Peste o lună, cu două-trei zile înainte de
Timişoara, Florentina Sommerauer vine să-şi petreacă vacanţa la tatăl ei,
pentru a-l îngriji. Întocmai ca în '87, acesta îi spune că lucrurile fierb,
este o chestiune de zile. Florentina îşi vede tatăl mai slab cu aproape 20 de
kilograme, şi cu părul albit complet, faţă de acum doi ani, iar asta este doar
ceea ce se vede. Dar îl vede şi la fel de aprig, de nestăpânit. În zilele
Timişoarei ascultă împreună „Europa Liberă" cu înregistrările
represiunii.”„Ajuns la garsonieră, Werner Sommerauer este luat de fiica lui, Florentina
din nou în oraş: „Hai s-o sunăm pe mama la Braşov, să-i spunem că ne
întoarcem!" Pe drumul spre poştă, nenea Werner vede în curtea Securităţii
oameni dansând o horă, apoi lângă porţile larg deschise, un aparat de radio dat
la maxim, cu relatări din Bucureşti. Totul e deschis şi la Miliţie. Tulcenii se
bucură, indiferent dacă sunt sau nu posesorii unei uniforme. Fraternizare pe
toată linia.”
„În 23 decembrie, trenul Tulcea-Bucureşti,
aproape gol, se opreşte câteva ore la Medgidia. Se aud focuri de armă. „În ce
trăgeau în mijlocul Dobrogei, habar
n-am!" La Cernavodă, la fel. Werner Sommerauer îi zice fiicei sale
că asta e sigur o diversiune, datorită centralei nucleare. Radioul dă veşti din
ce în ce mai alarmante. Se trage puternic şi la Braşov, din noaptea trecută.
Cei doi Sommerauer nu sunt foarte liniştiţi. Cu chiu cu vai, trenul ajunge la
Bucureşti, în 23 dec., seara.”...
* „Radu
Duduc este operat de apendicită, de urgenţă,
în 16 decembrie 1989. Pe 17 seara, la un radio mic al unui coleg de
salon, ascultă ce se întâmplă la Timişoara.” „În 20 decembrie iese din spital.
A doua zi se duce direct la Miliţie şi scrie o declaraţie cum că în urma
operaţiei medicul i-a recomandat regim şi îngrijire, iar cum în cămin nu are
condiţii... Face şi cererea tip de plecare acasă.. Radu ia trenul de 2400
pentru Braşov. În 22 decembrie dimineaţa este acasă, în braţele mamei. Aceasta
se linişteşte când îl vede alături de ea. Îl roagă să nu facă nici-o prostie.”
„Tatăl lui Anca şi al lui Radu, la 200 de kilometri depărtare, este anunţat de
plecarea lui Ceauşescu de către însuşi şefa de personal a fabricii, care
coboară în secţia unde lucrează Gheorghe Duduc şi-i spune: „Am scăpat!".
Apoi îl sărută pe obraji.” „
„În 23 decembrie, la Giurgiu nu este nimic de făcut, iar ce
arată televizorul că se întâmplă în capitală este îngrozitor, Gheorghe Duduc porneşte către Bucureşti cu
nişte colegi, într-o Dacie. Ajung la Televiziune, aici se trage cu
intermitenţe, dar oamenii sunt în număr mare. Gheorghe Duduc şi ceilalţi veniţi
cu el încearcă să se facă utili.”
„Radu Duduc impreuna cu sora sa Anca, s-au aflat sub gloante in
noaptea de 22/23 dec.’89, in scuarul din fata cladirii Consiliului
Judetean de pe frontispiciul caruia
tatal lor Gheorghe Duduc, a dat jos tabloul lui Ceausescu in ziua de 15
noiembrie ‘87.”
*
„Da, şi eu am plâns în 22 Decembrie 1989. Am
simţit o eliberare interioară inegalabilă. Noi, deportaţii lui 15 Noiembrie, am
plâns pentru că ne-a fost greu: torturile psihice şi fizice, încercarea
degradării noastre ca fiinţe umane, minciunile care s-au vehiculat despre noi,
chinurile familiilor noastre, deportarea, incertitudinile asupra vieţii zilei
de mâine şi, mai ales, încercarea permanentă a ideii de a renunţa la
rezistenţă, idee pe care a fost nevoie s-o combatem zilnic fiecare în mintea
noastră... Am plâns şi ne-am purificat.”
„Oamenii din jurul meu, în secţia de la ISSA
Rădăuţi, mă întreabă, după ce primele momente de euforie trec: „Ce se va
întâmpla acum, Mircea?" „După ce vom învinge ultimele rezistenţe ale
securiştilor, după ce îi judecăm pe Ceauşescu şi ai lui, probabil va urma
privatizarea. Comunismul e mort!", Sunt fericit, dar întrebarea colegilor
mei mă pune pe gânduri. Acasă, Elena şi copiii îmi sar în braţe. Mai să mă
podidească plânsul din nou, dar mă stăpânesc. Fetiţa, Cătălina, sare prin casă
şi strigă: „Ne întoarcem la Braşov, ne întoarcem la Braşov!" Laurenţiu o imită. Elena şi cu mine îi
privim, îmbrăţişaţi. Râdem. Spre seară îi spun Elenei că nu pot rămâne în
Rădăuţi. Aici nu e nimic de făcut. „Şi ce-ai de gând să faci?", mă
întreabă soţia mea cu un licăr de teamă în ochi. „Plec la Bucureşti - Vreau să apăr
televiziunea, o să văd eu cum fac rost de o armă.”
„În trenul aproape gol, de la Suceava stau în
compartiment cu un asistent medical care spune că merge şi el la Bucureşti
fiindcă a văzut că e nevoie acolo de personal medical. Deasemenea în
compartiment se mai află un corespondent Agerpress şi un student, Cristi din
Iaşi. Vorbim tot drumul: ne povestim vieţile şi, aproape nu le vine să creadă
că sunt din Braşov şi am fost deportat pentru 15 Noiembrie. Îmi pun întrebări
avizi de răspunsurile mele. Asistentul
îmi spune că a crezut că ne-au împuşcat. Suntem de acord că regimul comunist nu mai trebuie să rămână în România.
Trenul face opriri dese, chiar în plin câmp, deşi ar fi un
„accelerat". Totuşi ajungem în cele
din urmă la Bucureşti. Este 23 decembrie, orele 21. În oraş nu circulă nimic. Pornesc pe jos spre
Centru, mergând pe lângă ziduri, din când în când oprit şi legitimat de patrule
înarmate.”
„Ajung la poarta Televiziunii, mă ofer să ajut la recuperarea
unui om împuşcat. Văd oameni căzând, văd cum se trage cu mitraliera de pe un
TAB. Pe la 3 dimineaţa, un grup aduce
ziarul “Armata Poporului”. Pe prima pagină scrie “Cetăţeni! La arme!” Îi cer
unui maior de gărzi patriotice o armă, îi zic că nu vreau să mor ca un prost
venit de la 500 de kilometri să apăr televiziunea. Răspunsul lui m-a făcut să mă hotărăsc să mă
întorc la Suceava!” „În Gara de Nord aştept un tren pentru nordul Moldovei.
Prind chiar unul pentru Suceava, la orele 13. Seara lui 24 decembrie mă găseşte
la Suceava.În tren îi dădusem unui pasager care a coborât în Focşani bani şi
numărul meu de telefon să o sune pe Elena cu următorul mesaj: „Sunt sănătos, ia
copiii şi vino la Suceava la tata!”. Ulterior am aflat că solidaritatea acelui om a funcţionat. Mesajul mi-a fost
transmis.” „De Crăciun, cuplul Ceauşescu este împuşcat. Nu atât faptul în sine,
cât trunchierea şi montajul „artistic" al procesului mă face să-mi fie
silă. Şi de ce de Crăciun?!” Ma mai intreb: De ce n-a ajuns Doina Cornea la
Bucureşti? Eu cum am ajuns? Ciudat!”
P.S. Cea mai importanta
zi a crestinatatii este ziua de 25 decembrie cand sarbatorim Craciunul - Nasterea
Mantuitorului Nostru Iisus Hristos. Sunt increzator ca blestemul de acum 25 de
ani asupra Romaniei a luat sfarsit! Asa
sa ne ajute Dumnezeu!
Brasov
25 dec.2014 Fondatorul
„Miscarea 15 Noiembrie” Mircea Sevaciuc